Anunturi

  • Excursie la Ohrid (Macedonia) în perioada 20 - 23 aprilie 2017

    Stimaţi colegi,

    La sugestia domnului conf. dr. Gligor Şerban încercăm să organizăm o excursie la Ohrid (Macedonia) în perioada 20 - 23 aprilie 2017 (vacanţa de Paşti).
    Transportul va fi suporta de SUT, ca de obicei.
    Cazarea pentru 3 nopţi ( fără mic dejun inclus ) costă aproximativ 50 euro.
    Avem la dispoziţie 20 locuri.
    Înscrierile şi plata unui avans de 150 RON se vor face până miercuri, 01 Martie 2017, la sediul SUT, între orele 09.00 - 11.00.
    Precizăm că nemembrii de sindicat plătesc 100 RON în plus, pentru transport, iar pentru copii tariful la cazare este redus şi transportul gratuit.
    Principiul este "Primul venit, primul servit". De aceea vă rugăm să vă înscrieţi cât mai repede.
    http://amfostacolo.ro/hotel.php?d=descopera-ohrid--ohrid&id=5763

    Liana Ştefan

  • Aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea Sindicatului Universitas Timisiensis

    Stimaţi colegi,
    Avem bucuria de a vă invita vineri, 18.11.2016, începând cu ora 11, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, la aniversarea a 15 ani de la înfiinţarea Sindicatului Universitas Timisiensis.
    Sâmbătă, 19.11.2016, vom celebra printr-un simpozion intitulat Condiţia actuală a profesorilor, între cercetare şi didactică, Ziua cercetătorului. Acesta se va desfăşura în Amfiteatrul A01 de la Universitatea de Vest din Timişoara, între orele 11 şi 14.

    Vă aşteptăm cu drag,
    Timişoara, 3.11.2016
    Preşedinte SUT
    Conf. univ. dr. Liana ŞTEFAN

  • Rezoluție Consiliul Național al Rectorilor Tîrgu Mureș, 9 octombrie 2016

    Consiliul Național al Rectorilor s-a reunit, în perioada 7-9 octombrie 2016, în ședință de lucru, în Centrul Universitar Tîrgu Mureș. Alături de cele 70 de universități prezente s-au aflat Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, Consilierul de Stat – Președinția României detalii

  • Control oftalmologic gratuit din partea firmei Legend Optic

    Dragi membri de sindicat, Săptămâna viitoare puteţi beneficia de un control oftalmologic gratuit din partea firmei Legend Optic, precum şi de reduceri la achiziţionarea ochelarilor.
    Întâlnirile se vor desfăşura după cum urmează:
    Joi, 20.10.2016, de la 09.00 – 14.00 la sediul SUT (sala 022, str. Vasile Pârvan nr. 4)
    Vineri, 21.10.2016, de la 09.00 – 14.00 FEAA (sala P05B, str. Pestalozzi nr. 14)
    Marţi, 25.10.2016, de la 09.00 – 14.00 Fac. de Arte Plastice şi Design ( Biblioteca, str. Oituz nr. 4)
    Vă aşteptăm cu drag!

EVENIMENTE